Comments on: Ia-ne premiul, nene.Concurs…

By: Lolita

Lolita — Tue, 20 Oct 2009 14:36:16 +0000

El era un ochelarist lungan, chel, cu barba roşcovană şi mers veşnic legănat.(Eu ştiam că se clatină pe picioare pentru că e ameţit fără alcool,dar pe cine să intereseze ce ştiam eu?!)
Şi tocmai cu el îmi fusese hărăzit să fac orele de pian, tocmai în preajma concursului! Frumoasa mea profesoară de până atunci plecase la un festival în Italia şi nu se mai întorsese. Fără să spună măcar o vorbă, fără să-mi mai dea apoi vreun semn de viaţă! Şi eu, care o iubisem atât de mult, care îi încredinţasem toate secretele, care o transformasem într-un idol! Pentru ea învăţasem cele mai grele piese şi câştigasem atâtea premii! La ce bun să mai merg la Şcoala de muzică, dacă ea nu mai era acolo? Aşa că ,aproape tot semestrul I n-am mai vrut nici măcar să mai deschid pianul, deşi ai mei m-au implorat, m-au ameninţat, m-au pedepsit…
-Cât o s-o mai jeleşti pe domnişoara? Ajunge! au hotărât ei într-o bună zi. Vei merge din nou la Şcoala de muzică la clasa unui profesor nou, singurul care mai are un loc liber în grupă. Am aranjat cu directoarea, de luni faci pianul cu domnul Ivan.”Care se suie pe divan”, i-am completat în mintea mea şi în clipa aceea aş fi vrut să pot muri. Sau măcar să pot leşina. Ca să îi învăţ minte. După ce că proful ăsta arăta aşa anapoda, se mai numea şi Ivan!? Am redeschis, după atâta timp, pianul ale cărui clape fuseseră şterse de bunicul cu spirt zi de zi, ca să nu se pună praful şi să mă enervez, dacă mi-ar fi venit firesc, gândul cel bun, să cânt.Am apăsat pe pedală şi mi-am plimbat mâinile pe toată claviatura, încercând să încropesc un acompaniament pentru versurile care mi-au ţâşnit pur şi simplu din amărăciune şi din revoltă: “La ora de pian/ Ivan se suie pe divan,/Iar eu cânt la pian/Apoi plec pe maidan/Să cânt unui ţigan/Despre proful Ivan/Care la ora de pian/Se suie pe divan…”
-Nu-i rău, am auzit o voce străină şi l-am zărit în prag(chiar pe…Ivan!). Continuă ,domnişoară !
Ce să mai continui?! Mi-era aşa de ruşine! Digitaţia mea lăsa de dorit, acordurile improvizate nu erau tocmai cele mai potrivite, aveam o voce răguşită din cauza unei “cure” de îngheţată…(Că dacă tot nu mai trecusem pe la orele de instrument, la ce bun să mai fi trecut pe la cele de canto?…Ca urmare, la ce bun să-mi mai ocrotesc vocea, abţinându-mă de la îngheţată şi de la băuturi reci?) Cât despre textul impertinent care-mi trecuse prin cap… Să nu mai vorbim!…Mai spusese şi “domnişoară!” Fără nici o ironie în glas! Cum o fi ghicit că nu mai suport de mult să mi se adreseze cineva cu “fetiţo”, ”păpuşico”, “bombonico”, ”iubiţico”, ”mititico”?! Totuşi nu aveam de gând să mă dau bătută doar pentru atâta lucru, trebuia să mă menţin pe poziţii. Nu-mi promisesem eu mie însemi că nu-mi mai trebuie cântat la pian pentru nimic în lume? Că asta e pedeapsa mea pentru domnişoara profesoară care mă părăsise cu atâta nepăsare? Dacă ar şti ea pe ce mâini încăpusem! Oare s-ar întoarce?…
Ivan şi-a întins două palme cât nişte cazmale pe deasupra umerilor mei, (să ajungă la clape mai bine) şi şi-a lăsat mâinile să mângâie claviatura. L-am simţit emanând nişte miresme în care se amestecau esenţe de brad, alcool şi fum de ţigară. Aş fi vrut să mă ridic de pe scaun, dar el se deşirase şi stătea gheboşat peste umerii mei, lăsându-şi degetele să alerge pe clape. Păreau nişte păienjeni luptându-se cu o dantură alb-neagră. Apoi deveneau nuferi peste ape alb-negre… Apoi se făceau fulgi de nea… Apoi diamante… Apoi îngeri…
De sub degetele acelea răsăreau crini imperiali şi ţâşneau izvoare de apă vie, se auzeau paşii cetelor de cerbi şi ţipetele pescăruşilor legănate de valuri, cântecul sirenelor şi simfonia stropilor de ploaie…Am închis ochii şi-n minte mi-au venit cuvintele pe care obişnuia să mi le spună domnişoara profesoară, cu glasul atât de frumos şi de drag: ”Trebuie să mergi mai departe! Să nu renunţi!”
-Dar ea a murit pentru mine, nu vreau să mai ştiu de ea, vreau să uit tot ce mi-a spus şi tot ce m-a învăţat! am izbucnit eu din toate puterile, stricând vraja ţesută de degetele lui Ivan.
El s-a dat doi paşi înapoi şi, ca prin farmec, a scos din buzunarul ponosit al hainei un plic gros, pe care mi l-a întins exagerat de calm. Era o scrisoare de la ea. Erau câteva poze din care îmi zâmbeau ochii ei plini de taine. Îmi scria că se va întoarce peste doi ani, când i se va termina contractul încheiat cu opera din Milano. Că aşteaptă cu sufletul la gură rezultatele mele la concursul de interpretare din Bucureşti… Că… Doamne, dar concursul ăsta era peste doar trei săptămâni, iar eu n-aveam nici o piesă pregătită! Am izbucnit în lacrimi, dar Ivan m-a redus din nou la tăcere. De data asta mi-a întins o partitură: ”Nocturne”, de Fr.Chopin.
Din acel moment până la concurs nu mai ştiu când a trecut timpul. Ştiu doar că nu m-am mai dezlipit de partitură, de pian şi de Ivan. Îmi amintesc doar că, după festivitatea de premiere, m-am întors acasă cu “Premiul de excelenţă”.
Ai mei au pregătit o sticlă de şampanie, să-mi “ude” premiul .
-Dar unde a dispărut domnul profesor? s-au întrebat ei, când să deschidă sticla. Unde e domnul Ivan?
– Domnul Ivan se suie pe divan, am auzit din camera vecină glasul profesorului.
Am deschis uşa: Profesorul se descălţase şi rămăsese în nişte şosete prin care-i ieşeau degetele picioarelor sfrijite. Sărea, fericit ca un copil, pe canapeaua cu saltele Relaxa din dormitorul bunicului. Adică pe divan.

By: MiF

MiF — Mon, 19 Oct 2009 18:48:12 +0000

Toti vrem premiul…

By: emi

emi — Mon, 19 Oct 2009 12:11:26 +0000

am fost la mare de 1 mai timp de 3 zile si nu tin minte nimic, doar ce mi-au povestit altii

By: tedi

tedi — Sun, 18 Oct 2009 20:15:19 +0000

dar vreaaaaaaaaau premiul! nu este corect.

By: gui

gui — Wed, 14 Oct 2009 08:24:19 +0000

)) @ tedi chiar trebuie sa povestesc misto-uri facute la adresa politiei de catre niste amici de-ai mei )), neah nu pot pt ca nu pot zice contextul in care s-a intamplat damn it…pana atunci pustoaico, asteapta sa ai 18 ani si apoi participa la concursuri de gen:P

By: cioaca paula

cioaca paula — Mon, 12 Oct 2009 20:35:16 +0000

Si nu mai fiti rai;) cu totii gresim,ok? si fara comentarii rautacioase,nu vrem sa stricam concursul ok?:)

By: cioaca paula

cioaca paula — Mon, 12 Oct 2009 20:33:39 +0000

Sincer..nu le am cu cifrele,nu am fost foarte atenta la mica greseala cu 4.000:)) oricum,la ceea ce am trait,vreau sa uit cat mai repede absolut toata povestea:))

By: tedi

tedi — Mon, 12 Oct 2009 15:16:54 +0000

într-o zi frumoasă de vară, când dormeam (în jur de ora 12) m-a sunat un număr de fix. Am răspuns. Ei cică erau de la poliţie, dar eu nu i-am crezut, aşa că mi-am băgat şi mi-am scos în toată naţia lor. Peste o jumate de oră am auzit urletu’ speriat a lu’ mama: “tediiiiii coboară că te caută poliţia!!”. Suspectă de trafic şi consum cum eram, am mers la secţie. Gaborii tot încercau să mă tragă de limbă. M-au tras de cur până la urmă (metaforic vorbind) şi n-au scos nimic de la mine. Nici probe nu s-au strâns.
Da’ am scăpat, ce pana mea.
P.S: sunt fată. Şi aveam 15 ani atunci. heh.
Menţionez că odată am intrat în comă alcoolică şi că odată m-am combinat cu un dealer care avea de două ori vârsta mea. Şi am ieşit cu bine de fiecare dată. Acum primeeeesc premiul? Primeeeeeeesc?

By: alina cojocaru

alina cojocaru — Sun, 11 Oct 2009 20:02:01 +0000

Era vara si imi luasem concediu. Cum tocmai ne renovasem casa, eu si sotul meu nu aveam destui bani pentru o vacanta prea extravaganta. Eram chiar lefteri, dar am imprumutat niste bani de la o prietena si am inchiriat o cabanuta in muntii Bucegi, unde urma sa stam o saptamana. Cabana ne-o inchiriase fratele unui coleg de-al sotului meu, noi i-am dat banii, iar el ne-a dat cheia. Pretul era acceptabil, adica nu era nici scump, nici prea ieftin, sa ne fi gandit ca o sa dam peste o cociaba(si aveam incredere in proprietar). Bucurosi, ne-am urcat toti in masina(eu, sotul meu, fiica mea care pe atunci avea 6 ani si Max, fostul meu catelus ciobanesc) si am pornit. Urcam cu masina prin munti tot mai sus, pana cand asfaltul s-a terminat si am luat-o pe o carare pentru carute(pentru carute deoarece ducea intr-un sat uitat de lume, care nu avea nici macar indicatorul cu numele), pana cand nu am mai avut pe unde sa mergem cu masina. Dar de acolo la 5 minute de urcat se afla cabana noastra mult visata. Era o casuta de lemn cu 2 camere mici, un fel de bucatarie, un wc de toata mila si o terasa care era mai mult cerdac, dar era in mijlocul naturii, era liniste, era frumos si Maria(fiica mea), avea ocupatie(era si un leagan pe acolo). Primele 3 seri a fost bine, a fost perfect. Reusisem sa o convingem pe Maria a doarma singura intr-o camera(nu doarme singura decat in camera ei) si am trait fara televizor, fara ziar, fara vecini enervanti. Max era cel mai fericit, cred ca simtise chemarea naturii. Toate astea pana in cea de-a 4-a noapte. Facuseram gratar din nou, si toate oasele au ajuns la Max, care se saturase deja si nu le-a mai mancat. Nu si-a dat seama ca avea sa-i fie fatal. Eu si sotul meu dormeam dusi, ca in fiecare noapte de pana atunci(cred ca de la aerul de munte). Cand visam mai frumos, a venit Maria sa ne spuna ca ea nu mai poate sa doarma singura si ne-am gandit s-o lasam sa doarma cu noi in noaptea aia. Ma cuprinsese o toropeala placuta, si atipisem, cand l-am auzit pe Max latrand, numai ca nu in cabana, unde il lasasem, ci afara. M-am ridicat din pat putin speriata, si l-am intrebat pe sotul meu daca nu cumva el ii daduse drumul afara, dar Maria imi spuse ca ea a fost. M-am dus sa il chem inapoi in casa, dar il strigam degeaba, latra in continuare ca turbat. Desi luna lumina destul de tare, mai departe de vreo 10 metri nu vedeam nimic, si nu aveam de unde sa-mi dau seama ca prostutul meu catelus latra la un ursulet care coborase din padure atras de mirosul gratarului. Aveam o usoara banuiala, dar nu o luam in seama pentru ca sunt mai fricoasa de felul meu si m-am obisnuit sa-mi ignor frica si in fond putea latra si la o cartita. Ursuletulera defapt un ditamai ursul. Eu inca nu reuseam sa deslusesc zgomotele facute de urs, din cauza lui Max, dar apoi am inceput sa aud cum mormaie(se auzea foarte indepartat). Atunci mi-am dat seama imediat ce era si mi-a sarit inima din piept. Am vrut sa ma duc sa-l iau de zgarda pe Max si sa-l trag in cabana(era la vreo 3 m de mine), dar prostul s-a indepartat si mai mult pana cand nu l-am mai vazut din cauza intunericului. Am fugit repede in casa si i-am spus sotului meu. La inceput a ras, dar cand a vazut cat de speriata eram, m-a crezut. Si Maria m-a crezut si s-a pus pe un plans infernal ca nu-l mai auzeam nici pe Max, nici nimic. Cu o lanterna am incercat sa vad ce este afara, dar cum nu aveam curaj sa ies si abea scoteam capul pe usa, n-am vazut nimic.Am incercat sa strig dupa Max, dar nici nu cred ca ma auzea. Ne-am zis ca in casa suntem cat de cat in siguranta. Nu vroiam sa-l pierdem pe Max, insa nu puteam face nimic, decat sa-l chemam. Am linistit-o pe Maria si am stat unul langa altul vreo 30 de secunde cu urechile ciulite si
uitandu-ne pe geam(desi nu se vedea nimic), pana cand ursul a inceput sa se auda cam de la ceeasi distanta de la care se auzea latratul lui Max. Apoi s-a auzit un schelalait care mi-a strafulgerat inima, dar nu aveam ce face, catelul meu s-a bagat singur in gura ursului. Maria se puse iar pe plans. Lupta dintre urs si caine se terminase deja, si speram ca acum va pleca, dar si-a continuat drumul pana la cabana si a inceput sa-i dea tarcoale. Tremurau si chilotii pe noi. Cocioaba nu ni se mai parea atat de sigura si nu aveam pod sau pivnita unde sa ne refugiem. Nu puteam sa o oprim din plans pe Maria, chiar daca ii explicam ca zgomotul il atragea pe urs(la cat de puternic era, ar fi trebuit sa-l sperie). Ursul tot nu pleca si parea din ce in ce mai nervos. Am vrut sa sunam undeva, dar pana cand ar fi ajuns dura prea mult. Ne-am gandit ca poate este vreo pusca prin cabana, chiar daca proprietarul nu ne spusese nimic, si ne-am pus pe cautat. Nu a fost greu sa o gasim. Era chiar in camera in care dormea Maria, in sertarul de jos al sifonierului si noi habar n-aveam. Mai era si incarcata. Noroc ca Maria a avut alta ocupatie decat sa cotrobaie prin dulapuri, si noroc ca sotul meu mai fusese la vanatoare ocazional si stia cum sa foloseasca o pusca cu doua tevi.
Ursul era la vreo 5 m de cabana. Am deschis geamul in cea mai perfecta liniste, si sotul meu a tras de doua ori. Ursul a plecat si noi am stat de veghe pana dimineata, cand am avut curaj sa iesim. Nu erau urme de sange decat in locul in care ursul s-a intalnit cu Max, si acesta era destul de departe de locul in care se afla ursul in momentul in care a fost impuscat, deci sotul meu reusise sa nu nimereasca de la 5 m distanta. Acum spune ca nu l-a tintit pentru ca a vrut doar sa-l sperie, dar nu-l crede nici Maria. Ne-am luat lucrurile in cea mai mare graba si ne-am carat, si de atunci n-am mai mers la munte decat la cabane cu trei etaje.

By: Maryo

Maryo — Sat, 10 Oct 2009 21:16:49 +0000

Am niste prieteni mai nebuni….cu care in vacanta de vara faceam o multime de prosti.Stateam toata vara la bunici,,,era beton sambata la discoteca si de la o vreme se terminau bani….ajungeam sa nu mai avem ce manca….bunici nu mia aveau gaini,cam tot la doua zile ,seara noi faceam cate un pui mai gras in cuptor…Cum nu aveam ce manca intr-o seara ,prin august,ce ne gandim noi,sa mergem sa furam o gaina.Stam sa se faca mai intuneric,si prin gradini intram in curte la cineva unde stiam ca erau multe gaini….Tot controlam in cotetul cu gaini sa gasim o gaina mai mare cand din casa iese pe scari o batrana si striga:–Cine e acolo? un prieten mai dilau raspunde pe un glas mai subtire:–Sunte noi gainile!!Cand l-am auzit pe asta ne-am spart toti in ras pe acolo.Radeam cu lacrimi.Si baba a deschis lumina si nea vazut a venit la noi cu o bota si noi nu o bagam in seama ca nu mai puteam de ras…a iesit pe poarta din fata,ca si cum nu s-ar fi inyamplat nimic,de parca nu ami fi fost la ”furta” .A doua zi am fost chemati la politie pe motiv ca am deranjatao pe baba si ne-am imbatat la ea in curte si am facut galagie si radeam ca porci si i-am furat ouale…asa scria in declaratia ei..ca cica nu avea oua deloc cand colo pe noi nu ne interesau ouale ei..Ca sa nu ne amendeze seful de post nea pus vreo 5 zile sa lucram la el acasa..am lucrat in gradina,ii spalam masinile,si ne facea sclavi.Ne-am primit pedeapsa dar a fost o intamplare haioasa.:-d